Stau rezemata de perete , vorbind cu maica-sa; El programeaza masina de spalat. il privesc si stiu ca urmeaza sa vina sa ma sarute.
el-vii putin?
eu-ce s-a intamplat?
el- cand e mama aici, eu parca nu mai exist.
Ma bufneste rasul. El ramane serios, cu un fel de gelozie infantila in ochi. ii pun palma pe frunte si constat ca are febra.
el-Suntem amici. Ce te astepti sa fac?
eu-Nu stiu. Sa o lasi pe mama in pace.
el-Da' ce-i fac?
eu-Te place. Imi vorbeste de tine mereu, iar cand sunteti amandoua , efectiv dispar din peisaj.
el-Vrei s-o ignor?
eu-Nu, vreau sa stai mai mult cu mine. M-am saturat sa va tot aud cum vorbiti despre retete de prajituri si solutii de curatat. Credeam ca vrei un amic, nu o mama.
Si eu credeam la fel. Si eu am avut impresia ca vreau un amic, dar lipsa unei mame, m-a facut mereu sa ma intreb ''oare cum era daca...''. Am avut tot timpul o invidie pe cei ce au o familie. Pe imperfectiunile lor, pe micile si banalele certuri dintre ei. Si un soi de ciuda, ca unii nu stiu sa aprecieze mana ce ii mangaie uneori, inainte de culcare. Mi-ar fi placut si mie sa am o mama. Chiar si una pisaloaga si enervanta, care sa-mi dea ordine si sa ma certe. Care sa simta cand nu am o zi buna , care sa ma astepte acasa, mirosind a mama si-a bunatate.
Oare are dreptate? Ma folosesc de prietenia dintre noi sa compensez neajunsurile din trecutul meu?
Cum e sa ai o mama?
''sa nu te-ncrezi in mine''
el-vii putin?
eu-ce s-a intamplat?
el- cand e mama aici, eu parca nu mai exist.
Ma bufneste rasul. El ramane serios, cu un fel de gelozie infantila in ochi. ii pun palma pe frunte si constat ca are febra.
el-Suntem amici. Ce te astepti sa fac?
eu-Nu stiu. Sa o lasi pe mama in pace.
el-Da' ce-i fac?
eu-Te place. Imi vorbeste de tine mereu, iar cand sunteti amandoua , efectiv dispar din peisaj.
el-Vrei s-o ignor?
eu-Nu, vreau sa stai mai mult cu mine. M-am saturat sa va tot aud cum vorbiti despre retete de prajituri si solutii de curatat. Credeam ca vrei un amic, nu o mama.
Si eu credeam la fel. Si eu am avut impresia ca vreau un amic, dar lipsa unei mame, m-a facut mereu sa ma intreb ''oare cum era daca...''. Am avut tot timpul o invidie pe cei ce au o familie. Pe imperfectiunile lor, pe micile si banalele certuri dintre ei. Si un soi de ciuda, ca unii nu stiu sa aprecieze mana ce ii mangaie uneori, inainte de culcare. Mi-ar fi placut si mie sa am o mama. Chiar si una pisaloaga si enervanta, care sa-mi dea ordine si sa ma certe. Care sa simta cand nu am o zi buna , care sa ma astepte acasa, mirosind a mama si-a bunatate.
Oare are dreptate? Ma folosesc de prietenia dintre noi sa compensez neajunsurile din trecutul meu?
Cum e sa ai o mama?
''sa nu te-ncrezi in mine''